May 3, 2014

Pulpe de rata confiate cu sos de portocale



Pentru ca nu am avut destula untura de rata sa le acopar, am întors pulpele cînd si cînd (timp de 3 ore la  130-140°C )de pe o parte pe cealalta. Merge si asa. Reteta pentru prepararea pulpelor o gasiti aici. Un confit adevarat necesita timp. Saratul pulpelor/bucatilor de rata în prealabil ia vreo 24 de ore de care eu nu am dispus, asa ca am sarat bine pulpele. Le fac mereu asa si ies bine. Chiar daca n-or fi gatite ca la carte, va asigur ca-s bune, egal ce zic bucatarii renumiti ( aia de azvîrl cu farfurii pe jos  :D :D :D ). 
 


Pentru sosul de portocale m-am inspirat (mai dedemult) de pe net, pe niste site-uri franceze. Cu diferente minimale cam toate se îndreptau în aceeasi directie. Unele cu putin alcool, altele fara, unele cu foarte mult zahar (cantitatea aproape dubla fata de cea folosita de mine), mai concentrate, mai "lungi", cu sau fara pulpa/file de portocala, etc... etc. Majoritatea folosesc si o parte din coaja pentru a aromatiza sosul, noua însa nu ne place - între timp am probat mai multe variante) Varianta mea se prepara din :

Ingrediente:

  • 5-6 portocale mari si zemoase = 380 ml suc de portocale si cîteva felii filetate
  • 90 g zahar
  • 1 lingura otet
  • 1 lingurita apa
  • 1-2 linguri Cointreau
  • 1 lingurita amidon

Am filetat o portocala si jumatate, restul le-am stors si am obtinut 380 ml suc cu tot cu pulpa, adica nestrecurat.




Se caramelizeaza zaharul cu lingurita de otet si una de apa.
Cît de repede se rumeneste zaharul depinde de vas si temperatura.
În unele dureaza mai mult,  în altele mai putin.
În orice caz, nu se maroneste, deoarece devine usor amarui. 


Cînd zaharul capata o culoare usor roscovana aurie, se adauga rapid sucul de portocale. Dupa ce s-a topit zaharul caramelizat se adauga putin Cointreau, apoi se lasa sa sa traga cîteva clocote pîna scade usor, iar în final se îngroasa cu ceva amidon. Daca doriti un sos mai concentrat, fie folosti mai putin suc la prepararea sosului si adaugati lingurita de Cointreau în final - asa veti obtine un sos siropos usor de tot alcoolizat... sau reduceti cantitatea de lichid prin fierbere pe foc iute, iar alcoolul, la fel, îl adaugati spre sfîrsit. Ambele variante vor fi mai închise la culoare, iar aroma caramelului va persista. Eu am vrut un sos mai "fresh", sa domine portocala, de aceea nu l-am fiert decît scurt si l-am îngrosat foarte putin cu amidon de porumb. Fileurile le-am adaugat dupa ce am închis "ochiul" si am îndepartat vasul de pe sursa de foc. Asa ramîn întregi, altfel se destrama imediat.

Am servit sosul la pulpele confiate. Noua ne-a placut.
Pofta buna si un weekend frumos sa aveti!


6 comments:

  1. offf, grasimea de rata o aveam eu :)

    ReplyDelete
  2. Si eu am avut, dar nu destula încît sa acopere bulanele. E mai confortabil cînd sînt acoperite, ca nu mai trebuiesc întoarse :D

    ReplyDelete
  3. hmmmmm..... reteta asta trebuie sa i-o arat "bucatarului sef"! wow!

    weekend minunat iti doresc, chiar daca ploua! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai da. Un motiv în plus sa ne cuibarim pe canapea sub patura cu cei dragi :)

      Un weekend minunt si tie! Te pup!

      Delete
  4. Nu stiu ce zic renumitii bucatari, dar mie-mi place tare mult cum arata, si zau ca as cere o portie!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ei, pai or zice ca tehnica nu e 100% corecta, dar pe cine intereseaza? :P
      Merci, Simo :)

      Delete