Spanac în crusta de cartofi dulci

Minunată "tarta" asta! Nu e chiar o tartă, dar seamănă cu una, nu? :D Rețeta am găsit-o pe Cooking Light - aici puteți viziona pas cu pas modul de preparare. Varianta mea e probabil puțin mai bogată din punct de vedere caloric și ușor diferită - am înlocuit laptele cu smîntînă lichidă, am renunțat la cele două albușuri în plus, am folosit doar un cartof în loc de doi, și nu se putea să nu adaug și doi căței de usturoi, nu?  

M-a intrigat combinația știind cît de dulci sînt acești cartofi...spanac cu ceapă, usturoi, ouă și brînză sărată în crustă dulce? Hmmm... A ieșit excelent, ne-a plăcut foarte mult. Se va repeta neapărat! 

Ingrediente:

•  500 g spanac proaspăt 
•  2 cepe, tăiate peștișori 
•  2 căței de usturoi, dați pe răzătoare 
•  4 ouă 
•  200 ml smîntînă lichidă  
•  1 cartof dulce ( 350 g ), feliat subțire 
•  100 g brînză, gen Feta 
•  sare, piper 
•  2-3 linguri ulei 

 ( forma de tartă are diametru de 28 cm )

Am uns forma cu un strop de ulei. Peste cartofii feliați am rîșnit piper și sare, i-am stropit cu puțin ulei,  apoi am dat forma la cuptor la 200 °C  timp de aproximativ 10-15 minute. Nu m-am uitat exact la ceas, însă cînd am văzut că încep să se rumenească marginile cartofilor, am scos forma afară.  

În timp ce se cocea crusta de cartofi, am rumenit foarte ușor ceapa într-o lingură de ulei, apoi am adăugat spanacul pe care l-am spălat în prealabil și l-am tăiat grob, frunzele fiind destul de mari. Am învîrtit vreo 4-5 minute pe foc domol pînă s-a lăsat spanacul, am adăugat usturoiul, apoi am condimentat cu sare și piper după gust.  

 Cît s-a răcorit spanacul, am bătut ouăle cu smîntînă, sare și piper.  

Am turnat amestecul peste spanac, am presărat brînza făcută firmituri deasupra și am dat forma din nou la cuptor la 200°C pe șina din mijloc. După aproximativ 20 minute am coborît temperatura cuptorului la 160°C și am mai lăsat încă 8-10 minute.  

Vedere din cuptor :) 

 După ce a stat vreo 10 minute, am tăiat-o. Se poate tăia bine atît caldă cît și rece, și e la fel de bună.

Supa de linte

Am făcut supa asta în urmă cu vreo trei luni, dar din lipsă de timp și alte priorități nu a ajuns pînă acum pe blog. O supă delicioasă, plină de arome, sățioasă, se prepară rapid și bucură sufletul. O voi face din nou, că zile friguroase vom mai avea cu siguranță. Singura schimbare pe care o voi face - voi adăuga mai puțină linte. În rest, nu are rost să vă povestesc prea multe, mai bine vizitați pagina lui Costin, Rețete și povești, și savurați rețeta cu tot cu povestioara din dotare, care e minunată. Cum altfel?  

Că să vă fac poftă: 

"Scumpă doamnă,

M-ai întrebat deunăzi cum izbutesc de fac supa ceea groasă de linte de place Domniei tale când e vreme potrivnică. Iaca, îţi dau mai jos indicaţiile de preparaţiune, onorat fiind de pofta ce ţi-a trezit-o, cu speranţa că şi asupra fiinţei mele te-ai repezi cum ai tăbărât asupra farfuriei de ţi-o pusei dinainte.

Când te întorci de la promenada de amiaz, musai să faci..." restul aici: Retete si povesti. 

Vă las și cîteva imagini. 

La mulți ani!

Un An Nou cu toate cele bune vă doresc! Sper că ați petrecut sărbătorile cu bine și că v-ați bucurat de timpul liber alături de cei dragi, așa cum am făcut-o și eu.  

Pentru zilele de Ajun și Crăciun am pregătit una-alta, nu prea multe, pentru că în aceste zile nu mîncăm mai mult decît în altele. Nu îmi place să fac prea multe feluri care ajung să se învechească și să aterizeze în gunoi. Ar fi păcat de mîncare, de muncă și timpul investit.  

Pe masa noastră a ajuns friptură de rață cu varză roșie și măr, găluște de cartofi și sos, sărmăluțe făcute la cuptor, supă de vită făcută în stilul supei din coadă de bou ( Ochsenschwanzsuppe ), salată de legume și carne pui ( ca salata boeuf ), fursecuri cu lamîie, rețeta Jamilei și un tortulet gen Doboș.

  

Friptura de rață cu varză roșie și măr, găluște de cartofi și sos a ajuns tradite din pricina fică-mii. Am făcut-o de nenumărate ori și cu alte ocazii, dar în special de Crăciun. Aici găsiți mai multe despre acest fel de mîncare.  

  

Sărmăluțele au fost clasice, cu frunze de varză murată, carne de porc( 70% ) și vită ( 30% ), coapte la foc mic, în oală de fontă emailată, la cuptor.  

  

Supa de vită a fost alegera soțului, pentru el nu există supă mai bună decît asta. Rețeta o găsiți aici, doar că de data asta am făcut-o dintr-o bucată de carne tăiată cubulețe și nu din coadă de bou. Același mod de preparare însă. În plus, am adăugat și niște tije de țelină verde, tăiate feliuțe.  

  

Salata de legume și pui, același lucru cu salata de boeuf pe care o cunoaște toată lumea...doar că este cu carne de pui :D Simplu decorată, doar cu ardei și pătrunjel. Nouă nu ne-o place îmbrăcată în maioneză. Este maioneză suficientă în interior.  

  

Fursecurile cu lamîie sînt făcute după rețeta de pe site-ul JamilaCuisine și sînt foarte bune. Am observat în comentarii, că unora nu le-au ieșit bine. Eu am respectat rețeta și au ieșit excelent. Fragede și aromate, și s-au dus rapid. Am făcut de alt Crăciun niște fursecuri asemănătoare, tot cu aspectul ăsta crăpat, din ciocolată. La fel de bune, mai ales pentru ciocolatosi - aici rețeta. 

  

Dobosul, nu e un original...cine știe de fapt originalul original :D ? Un Doboș a la Maya, deci - am copt 13 foi cu diametru de aproximativ 18 cm. Foi clasice din ouă, făină, zahăr și vanilie ( din păstaie ) amestecată cu  lingură de Southern Comfort ( Whiskey/Lichior). Crema e un  amestec de ganache de ciocolată amăruie ( 200 g cioco cu 80% cacao și 200 g smîntînă de frișcă cu 32 % grăsime ), și cremă pasticcera după rețeta de pe site-ul Giallo Zafferano - am împărțit rețeta la 3, deci doar din două ouă,  pentru că nu aveam nevoie de așa multă cremă, tortul fiind mai mititel. A ieșit o cremă minunată din amestecul de ganache bătut și crema pasticcera. Dacă doriți detalii, nu ezitați, întrebați și vi se răspunde :) 

Am avut ceva emoții pentru foaia cu caramel/zahăr ars, dar am scos-o la capăt și pe asta. Pe margine am lipit feliuțe de migdale foarte ușor rumenite în tigaie, fără adaos de grăsime.  

Later Edit: La cerere, am scris rețeta tortului mai jos. Sub Moș Crăciun :D 

Vă las cîteva imagini. 

Ingrediente pentru 13 foi cu diametru de aproximativ 17-18 cm sau 6-7 de 26-28 cm:

•  6 ouă de mărime medie 
•  50 g zahăr pudră 
•  50 g zahăr tos 
•  100 g făină de grîu 
•  20 g unt topit și răcorit 
•  măduva unei păstăi de vanilie 
•  1 lingură Southern Comfort ( opțional ) 

Eu nu separ gălbenușurile de albușuri. Robotul le bate foarte bine împreună. Deci pun ouăle în vasul robotului și le mixez la viteză maximă ( 10 ) în timp ce adaug lingură cu lingură zahărul pudră amestecat în prealabil cu cel tos.  

Dacă vă hotărîți să separați ouăle, mixați zahărul pudră cu gălbenușurile, iar cel tos cu albușurile, apoi le împreunați, turnînd gălbenușurile peste albușuri, mixind ușor.  

Făina cernută o adaug tot lingură cu lingură în timp ce robotul mixează pe cea mai joasă treaptă, adică 1. În final adaug măduva unei păstăi de vanilie amestecată cu o lingură de Southern Comfort ( merge și Cointreau ) - asta e un fel de extract de vanilie făcut pe loc :D Dacă aveți extract de vanilie ca ăsta de exemplu, foarte bine, adăugați o lingură :) Dacă nu aveți nici una nici alta, sau nu vreți să folosiți alcool, amestecați măduva de vanilie în untul topit și răcorit. Untul topit, fie cu vanile sau fară, se adaugă în final și se mai mixează puțin.

Pe foi de hîrtie de copt am desenat cu ajutorul unei farfurii cercuri. Mărimea o alegeți voi în funcție de timp, chef…cum spuneam, eu am făcut 13 foi/blaturi subțiri mai mici, că am dorit un doboșel mai înăltuț. Dar puteți face foi mai mari de aproximativ 26-28 cm, atunci va ies 6-7. Am întins aluatul de foi cu o lingură prin mișcări circulare din interiorul spre exteriorul cercului desenat, pe hîrtia de copt. Nu intinteți pe partea desenată, ci pe cealaltă! Conturul cercului desenat se vede foarte bine și pe partea cealaltă.  

Am copt foile pe o tavă pe șina din mijloc a cuptorului, timp de 10-12 minute aproximativ, la 160 °C. Atenție, după prima foaie, următoarele se coc puțin mai repejor. Cel mai indicat ar fi să nu lăsați foile nesupravegheate în timp ce se coc. Nu le rumeniți. Să fie doar ușor aurii pe margini și foarte ușor „bronzate“ deasupra.  

Eu le-am dezlipit de pe hîrtia de copt cît au fost calde. După ce s-au răcorit le-am păstrat între fișîi de hîrtie de copt pînă a două zi.  

  

De cu seară am pregătit cremele. Pasticcera și Ganache de ciocolată.  

Pasticera, e rețeta Soniei Peronaci de pe Giallo Zafferano. Dacă aveți probleme cu traducerea, dați un semn. Eu am calculat doar a treia parte din rețetă, deci calculați ingredientele pentru 2 ouă. Vanilia - am pus o păstaie întreagă. Neapărat să acoperiți crema cu peliculă transparentă așa ca în video, atfel face pieliță. 

  

Ganache de ciocolată am făcut din 200 g ciocolată cu 80% cacao și smîntînă cu 32% grăsimi. Am încălzit smîntîna la 35-40 °C, am adăugat ciocolata tocată, am amestecat cu un tel pînă s-a topit și a devenit o cremă fluidă omogenă.  

Ambele creme le-am lăsat la rece pînă a două zi cînd le-am făcut cunoștință.  

Ganache-ul se bate cu mixerul pînă devinee o cremă pufoasă. Apoi se toarnă crema pasticcera, se mixează ușor pînă se amestecă perfect.  

Cu crema obținută am umplut tortul și l-am moscolit și pe exterior. Zic moscolit, că moscolit a fost. De aceea am lipit migdalele feliate pe margine :))) 

  

Crema e mai ușoară față de cea clasică în care vin multe ouă și unt - e foarte bună și asta, doar că ai mei…sotul urăște cremele cu unt, iar fiică-mea cele cu multe ouă. Dacă va e prea „neagra“ crema, folosiți ciocolată cu 60% cacao.  

  

A 13-a foaie am acoperit-o cu zahăr ars, apoi am tăiat-o rapid în 8 bucăți. Trebuie lucrat rapid, dar nu vă stresați că nu e chestie de 2 secunde. Aveți nevoie de un cuțit mare cu lamă unsă cu unt. Tăiați foaia în patru, apoi fiecare felie în două. Eu le-am separat rapid una de alta cu două cuțite mai mici. Să nu vă pună rapiditatea să puneți mîna pe zahărul ars, că arde! Rău! Nici cînd nu mai arde, cît e cald încă, nu atingeți suprafața de zahăr ars de pe foaie/blat, că altfel va rămîn amprenetele acolo și nu arată tocmai estetic :)) 

Cantități pentru zahărul ars nu vă pot da, că nu am cîntărit, dar am făcut destul, să fie. Am avut prea mult, dar nu am vrut să rămîn fără.  

Am pus într-un vas o ceașcă de zahăr cu 1 lingură de apa și una de zeamă de lamîie. L-am lăsat la caramelizat pînă a fost frumos auriu-roșcat. L-am turnat peste foaie imediat ce am obținut gradul de caramelizare dorit. Atenție, zahărul rămas în vas se caramelizează mai departe. Puteți turna ceva apă pentru a opri arderea. Siropul obținut îl puteți păstra la rece și folosi altădată la însiropat.  

  

 Cam asta ar fi. Dacă mai sînt întrebări, cum spuneam, nu ezitați.

Icre vegetale din semințe de chia

…vegetale, vegane, ba chiar raw vegane. Culmea e că mai sînt și delcioase „icrele“ din semințe de chia! Rețeta se află pe pagina Ligiei Pop, atît sub formă de text cît și în format video. Tot acolo găsiți mai multe informații despre semințele de chia, despre proprietățile nutritive și alte rețete.  

Nu e prima dată cînd le fac. În urmă cu aproximativ două luni am făcut un desert din semințe de chia, lapte de migdale și piure de fructe, iar din vorba-n vorba cu fetele ( merci, Flory dragă ), știți cum e pe facebook, am ajuns la această rețetă. Pe atunci, am preparat „icrele“ cu ulei de floarea soarelui; probasem cîndva uleiul de in, dar cum mi s-a părut prea amărui am renunțat a-l folosi în bucătărie. Însă nu am renunțat la ideea de a încerca cîndva această salată de icre vegane cu ulei de in, deoarce Ligia spune că tocmai acesta este răspunzător pentru aroma de pește. Așa că, am cumpărat o sticluță mititică de ulei de in, restul ingredientelor le am mereu în casă, și m-am pus pe treaba…dacă asta se poate numi treabă :D  

Rețetă este simplă, necesită puține ingredente, se prepară rapid și tot așa rapid se poate și consuma.  

Nu vă temeți de gustul amărui al uleiului de in! Chiar nu se simte, iar sălățica de icre din chia e mult mai gustoasă decît cu ulei de floarea soarelui.  

Dragă Ligia, mulțumesc pentru rețetă!

Ingrediente: 

•  75 g semițe de chia, nu contează culoarea 
•  100 ml apă  
•  1 lamîie mică, doar zeama 
•  1 ceapă mică, tocată cît de fin vă place 
•  sare de Himalaya, după gust 
•  75 ml ulei de in, presat la rece* 

*data viitoare pun doar 60 ml ulei. Iese foarte bine și cu 75 ml, și nu e altfel la gust și nici nu iese mai „uns“, ci pur și simplu e suficient după părerea mea. Nu vă lăsați impresionați de uleiul care iese ușor spre margini. Amestecați puțin și imediat se leagă. Oricum, jonglați cu ingredientele după plac și gust. Mie de exemplu îmi place gustul mai acrișor, așa că am folosit zeamă de la o lamîie întreagă.

Mod de preparare:

Am pus apa cu zeama de lamîie și sarea într-un vas. Am adăugat semințele de chia și am amesetcat bine. Între timp am curățat și tocat ceapa. Timp de 6-8 minute am învîrtit cu lingura cînd și cînd, pentru a verifca consistența. Cînd au fost legate bine, am adăugat ceapa tocată și am amestecat puțin, după care am turnat uleiul și amestecat din nou. Am probat pe loc! Bun de tot!

Struguri murați, degustare!

Vă mai amintiți de strugurii murați? Aici se pregăteau pentru odihna de patru săptămîni, în cămară. I-am dus în beci, pentru că acolo era răcoare. Am avut o toamnă călduroasă, iar cămara fiind în casă...mă gîndeam să nu le fie strugurilor prea cald, plus că, așa la vedere, ar fi tras cu ochiu' și poate i-aș fi eliberat prea repede din borcane.  

Așa, deci azi, am desfăcut ambele borcane - după cîteva zile am pus și un borcan cu alt fel de struguri de care nu am pomenit aici, pe blog, doar pe pagina mea personală de facebook. În plus față de cei albi, strugurii ăștia s-au aflat în compania unui bețișor de scorțișoară rupt în două. Nici nu știu care mi-au plăcut mai mult! Așa mult mi-au plăcut! Cei albi au fost foarte buni în stare crudă. Aromați, parfumați și foarte dulci.  Şi-au păstrat aroma excelent! Un deliciu! 

Cei mai roșcovani, au fost dulci, dar nu foarte parfumați. Scorțișoara a completat parfumul, aromatizindu-i într-un mod deosebit, delicios! Deci ăștia merg fantastic cu brînzeturile alea "teribil măturate" de care pomenea Costin. La fel de bine cred că ar merge pe lîngă o pastramă din piept de rată, chiar confit...pe lîngă multe altele, dar mai bine hotărîți voi, cum va dictează papila, după degustare. O murătură deosebită! 

Cei cu scorțișoară potrivesc minunat acum, în perioada sărbătorilor. Încă se mai găsesc struguri buni pe piață. Dacă va grăbiți, ați putea avea struguri murați pe lîngă aperitivele de Crăciun. Mîine mai pun un borcănel, două...poate. Mai mari :D 

Pateu de rață

Am avut o rață frumoasă, de la țară, pe care am copt-o, dar nu despre asta e vorba. Ţăranul a fost generos și m-a cadorisit cu ficatul de la trei rațe. Rațe obișnuite, dintr-alea de curte, cu ficat normal. De obicei le vinde fără măruntaie, dar eu le vreau cu toate cele. Despre rața coaptă nu vă povestesc, pentru că nu am pregătit nimic nou și nici special, însă din ficați am făcut un pateu. Cele cumpărate, deși se numesc „pateu de rață“ nu sînt 100% din ficat și carne din rață, nici măcar cele scumpe din magazine gourmet. Unele au chiar carne și grăsime de porc printre ingrediente. Nu-s rele nici astea, dar voiam un pateu "pur" din ficat, carne și grăsime de rață.  

Pentru prepararea pateului am folosit o bucățică de piept din rața coaptă, și pentru că a avut destulă piele grasă pe gît și în partea de jos, înainte de coacere am îndepărtat-o, tăiat-o bucăți, am pus-o la topit și așa am obținut și olecuță de untură. Finalui a ieșit o minunăție!  

Ingrediente:

•  200 g ficat de rață 
•  100 g carne de rață, coaptă 
•  2 cepe mititele 
•  1 cățel mic de usturoi 
•  50 ml vin alb 
•  sare, piper 

•  untură de rață 

Ceapa am feliat-o fidelute, am prăjit-o cît să se înmoaie în puțină untură de rață, am adăugat ficatul tăiat felii/bucăți și usturoiul dat pe răzătoarea cu dinți fini, am săltat de cîteva ori tigaia. Am adăugat puțin vin alb încălzit și am lăsat să scadă pe foc iute. În cîteva minute, alcoolul se evaporă. Probabil nu complet, timpul fiind totuși destul de scurt. Dacă vor mînca și cei mici din acest pateu, renunțați la vin. Adăugați eventual două degete de suc de mere natural. Cel de struguri nu l-aș recomanda, fiind prea dulce. Se potrivește de  sare și piper. 

După răcorire am pus ficatul cu ceapă în blender, am adăugat și bucata de piept de rață coaptă, rupt în cîteva bucăți și le-am mărunțit. Aș fi vrut să iese puțin mai grob, dar cîteva secunde în blender…și textura a ieșit mai fină decît mă așteptam.  

Înainte de a transfera pateul în frigider, degustați și potriviți de sare și piper dacă e nevoie.  

Eu l-am împărțit în două, în forme de sticlă. Deasupra am turnat untură topită, ajunsă la temperatură camerei. Astfel, suprafața pateului nu oxidează. Pateul se poate „sigila“ cu unt topit sau untură de porc, dacă nu aveți untură de rață.   

  Poftă bună! 

Castane prăjite

Dacă tot e sezonul lor, iar eu nu am făcut sau mîncat vreodată castane coapte sau prăjite, am ajuns la concluzia că ar trebui să le încerc. Cîndva, în copilărie, am probat un pireu de castane care ori n-a fost bun, sau poate aveam eu gusturi ciudate pe-atunci...nu știu exact. Cert este că am rămas multă vreme cu ideea, că aceste fructe nu-s pentru mine. 

Totuși, curiozitatea m-a împins să cumpăr cîteva de probă. Cum să le coc sau prăjesc știam de la cunoștințe, dar am și întîlnit de-a lungul anilor rețete pe diverse forumuri, deci știam că nu-i mare lucru să crestez niște castane și să urmez 2-3 păși. Am ales să le prăjesc în tigaie, timpul de aștetpare fiind mai scurt. Am înțeles că în cuptor au nevoie de mai mult timp și, în plus, trebuie mereu stropite cu apă. Varianta cuptor necesită prea multă muncă pentru 11 castane :D 

Am observat că fiecare are tehnica proprie de crestare. Pentru că nu știam cum stă treabă, și dacă e importantă această operație, am crestat castenele în diferite moduri. În cruce, două linii paralele, pe margini și linii pe diagonală. Am ajuns la concluzia că se pot crestă oricum, crestate să fie! Dacă stau bine și mă gîndesc, cred că le puteam cresta pe ambele părți, pentru a se rumeni/maroni  mai bine. În orice caz, indiferent de modelul cum au fost crestate, de desfăcut s-au desfăcut toate, chiar ușor. 

Culmea e...mi-au plăcut! Iar culmea culmilor...i-au plăcut și fiicei mele! 

Așa că, dacă din diferite motive nu le-ați încercat pînă acum, nu faceți ca mine și așteptați 35 de ani din cauză că nu v-a plăcut știu eu ce piure nasol în copilărie. Dacă nu sînteți siguri, cumpărați doar cîteva bucăți, dar nu le lăsați neîncercate. 

Cele 11 starlete. Asigurați-vă că alegeți exemplare intacte, 

colorate frumos castaniu cu coajă lucitoare. 

Le-am pus la înmuiat în apă caldă aproximativ un sfert de ceas,  

apoi le-am scos și șters, și crestat cum veți vedea mai jos. 

Dacă printre castane se ascunde vreuna stricată, se va ridica la suprafață.  

Le-am prăjit într-o tigaie grea de inox, cu fund solid. Am încins tigaia cu tot cu capac, am pus castanele crestate în diferite moduri, am acoperit vasul și l-am lăsat cîteva minute în pace. 

Castanele încep să danseze ușor. Am săltat tigaia de două-trei ori și am pus-o înapoi pe foc. 

Am repetat operația de cîteva ori timp de încă 5-6 minute, și cam asta este... 

În total cred că au stat pe foc 10-12 minute. După ce am considerat că-s rumenite destul, 

le-am scos într-un castronel și le-am acoperit cu un prosop umed timp de cîteva minute. 

Umiditatea ajută la decojire.  

 Poftă bună!