August 26, 2015

Lillet Wild Berry Cocktail

Vara asta am descoprit acest cocktail minunat, care, pot spune, a devent preferatul meu. E usor, racoritor, aromat si parfumat, de vara! Acest cocktail poate fi facut cu un amestec de fructe de padure (zmeura, mure, afine...) sau doar cu un singur fel. Preferatul meu e cu zmeura, dar si doua trei mure  sau orice alte coacaze ar putea înota prin aceasta bautura. Totusi nu exagerati amestecînd prea multe feluri.  Reteta o gasiti mai jos, iar pe lînga, va scriu cîte ceva despre vinurile din casa Lillet.

Lillet este un vin apéritif care a fost creat în Podensac, un sat mititel la sud de Bordeaux. Este compus dintr-o combinatie de vinuri atent selectionate si lichioruri de fructe naturale produse în Maison Lillet,  cum spuneam, în Podensac. Sortimentul este compus din trei vinuri clasice si trei produse premium.

Clasicele:

- Lillet Blanc, produs din soiul de strguri Semilon care îi da o structura completa, aroma proaspta, fructata.

- Lillet Rouge, facut din soiul e struguri Merlot. Este un vin corpolent, închis la culoare cu o aroma de fructe, cu un gust plin, amplu, bogat în taninuri.

- Lillet Rosé, la fel ca cel alb este facut din acelasi soi de struguri, Semilon.

Vinurile premium: Réserve Jean Lillet Blanc, Jean Réserve Lillet Rouge, Réserve Jean de Lillet Blanc Cuvée 96 - o combinatie de vinuri DOC ( vin cu denumire de origine controlata ) dintr-o singura podgorie si, din nou, lichioruri din fructe naturale. Prin depozitare, vinurile din aceasta categorie pot fi depozitate între 15-20 de ani, sau chiar mai mult.


Ingredinete:

( pentru un cocktail sau un looooong drink :D Eu aleg mereu varianta mai lunga - mai putin alcool, mai multa gheata, limonada, fructe...)

  • 5 cl vin Lillet Blanc
  • 3-5 cuburi de gheata
  • 10-20 cl limonada Schweppes Russian Wild Berry
  • 5-10 zmeurici, din care( sau plus) 2-3 le zdrobiti - pentru culoare 

Se pun cuburile de gheata în pahar, se adauga fructele, vinul ( eu am avut alb ) si se umple cu limonada Schweppes Russian Wild Berry - o limonada foarte usor dulceaga, cu tenta usor amaruie. Deci nu iese un cocktail dulce, doar foarte usor dulceag, aromat si parfumat excelent. 

Sînt convinsa ca la fel de bine iese cu felii de portocala, eventual si alte citrice - lime cu menta, portocala cu scortisoara, grapefruit...etc, etc. Doar ca atunci s-or numi altfel :D









August 19, 2015

Gulas de vita gatit la Crock Pot

Vara da semne c-ar vrea sa-si ia la revedere. Toamna începe sa-si faca loc printre frunze, le rugineste si totodata ne aduce racoarea mult asteptata, fiindca vara asta ne-a cam încins cu temperaturi ridicate si umiditate nesuferita! Ma bucur de racoare si de faptul ca am chef sa gatesc cîte ceva mai "solid". Rasfoind internetul dupa inspiratie, am dat de reteta asta minunata  pe Jamila Cuisine, si anume Gulas de vita gatit la Crock Pot. În afara faptului ca puteti citi reteta, o puteti si vedea. Un video foarte bine realizat si explicat de Geanina. Tot acolo veti gasi si alte retete gatite în acest vas minune - Crock Pot/ Slow Cooker .
Cu ocazia asta mi-am scos si eu vasul de la praf. Nu l-am mai folosit de... mai bine nu va spun. Cert este, ca gatitul în acest vas este chiar confortabil; nu face mizerie, nu ies aburi, nu face miros în casa aproape deloc, se poate lasa nesupravegheat fara probleme. Mîncarea nu da în foc, nu se arde, nu trebuie amestecata...pur si simplu se face încet. Datorita procesarii la temperatura joasa, ingredientele îsi vor pastra proprietatile nutritive, aromele au timp sa se desfasoare, iar rezultatul final va fi unul gustos.
Reteta pregatita de mine este aproape identica cu Geaninei. O sa va scriu si cantitatile folosite de mine. Diferentele: mai putina carne, boia dulce + iute, am sarit ardeiul iute, ceapa folosita de mine a fost verde, iar chimenul l-am mojarit. Dupa cum vedeti, diferentele sînt minimale, în rest am respectat metoda de preparare. Timpul însa...deci eu am mai lasat cam 20-30 minute în plus. Spre surprinderea mea, carnea era deja moale dupa cele patru ore, însa cartofii au mai avut nevoie de putin timp :D 





Ingrediente:

  • 750 g pulpa vita, taiata bucati 
  • 1 kg cartofi noi
  • 300 g rosii pasate
  • 1 lingura boia dulce
  • 1 lingura boia iute
  • 2 morcovi, taiati rondele
  • 1 ardei gras, taiat julien
  • 3 frunze de dafin, proaspete
  • 5 fire ceapa verde, taiate rondele
  • putin chimen, pe care l-am mojarit
  • sare si piper
  • patrunjel tocat presarat deasupra, direct în farfurie
  • 300 ml apa fierbinte 

Ingredientele:



Pulpa de vita, taiata în bucati destul de marisoare. 


Metoda de preparare:

În vasul ceramic se toarna rosiile pasate, deasupra se presara ceapa, apoi morcovii, ardeiul gras, cartofii si în final carnea. Geanina spune ca se pune mereu deasupra, carnea. Nu stiu exact de ce, dar iese. Peste carne se presara condimentele: sarea, piperul, boiaua iute si dulce, putin chimen macinat, nu uitati frunzele de dafin, iar la sfîrsit turnati apa ( eu am pus-o fierbinte) peste condimente. Se pune capaul si se porneste aparatul/Crock Pot/Slow Cooker pe "High" timp de 4 ore. Pe "Low" i-ar trebui probabil vreo 8 ore. 
Cînd veti îndeparta capacul, nasul va fi invadat cu arome delicioase, papilele vor dansa,  astfel încît foamea se va instala pe loc în burtile voastre :D 
 
Aici dupa exact 3 ore.
 

Nu uitati sa presarati patrunjel deasupra. 


Carnea s-a desfacut cu furculita, nici nu e nevoie de cutit. 
Cartofii la fel - perfecti de moi si si-au pastrat forma. Asa cum se vede si în video! 
Merci, Geanina!