Showing posts with label mere. Show all posts
Showing posts with label mere. Show all posts

February 11, 2015

Marmelada de kiwi cu mere/ si despre marmeladele cu pectina


O marmelada care o puteti face tot timpul anului, de aceea va recomand sa o faceti în portii mici pentru a o savura proaspta. Chiar daca e fiarta doar cîteva minute, conservata în borcane perfect curate/sterilizate si uscate, marmelada, se pastreaza în camara la racoare fara probleme. Fiarta doar scurt îsi va pastra culoarea vie si nu în ultimul rînd proprietatile nutritive.

Pentru asta aveti nevoie de pectina de mere. Eu o gasesc în magazinele bio sau chiar pe Amazon. În supermarketuri se gasesc asemenea pliculete numite gelfix clasic de la renumitul Dr.O., doar ca aceasta pectina, pe lînga ceea ce trebuie mai contine conservant ( acid sorbic/E200, care este un conservant alimentar sintetic ) si grasimi hidrogenate!

Marmeladele sau jeleurile preparate cu pectina se pot îndulci cu miere, mai putin zahar fata de o marmelada obisnuita sau alti îndulcitori - un avantaj în cazul persoanelor cu diabet sau a celora care tin o anumita dieta, sau care nu pot cosuma zahar tos din anumite motive...

În functie de fructele care ajung în marmelada - mai moi, mai coapte, mai tari, mai seci, amestecate, pure..., la kilogram se pun între de 2-4 linguri de pectina. De îndulcit, cum spuneam, se îndulceste în functie de gust si cu orice îndulcitor natural sau artificial (daca e nevoie), tot dupa gust.

Revin la fructe.
Daca faceti o marmelada de gutui, mere, pere în amestec sau pura - deci  fructe tari si cu continut  natural de pectina, acestea trebuie taiate cubulete fine si fierte cu ceva apa pîna se înmoaie putin. Se strivesc usor cu un batator de cartofi de exemplu, apoi se amesteca cu zeama de la o lamîie, zahar sau alt îndulcitor si pectina - nu mai mult de 2 linguri/ pro kilogram de fructe si se fiecbe înca cîteva ( 6-8 ) minute.

Daca faceti o marmelada din fructe suculente precum zmeura, capsune ( taiate sau strivite ), fructe de padure si alte coacaze, amestecati fructele cu zahar sau alt îndulcitor, zeama de lamîie, pectina ( aici se recomanda de la 3 pîna la 4 linguri - adica 15- 20 g/pro kilogram fructe), le striviti usor si le puneti direct la fiert. Din momentul în care începe a fierbe 4 -5 minute sînt de ajuns, maxim 6!
Imediat dupa fierbere, marmeladele sînt înca lichide. Asa trebuie, deci nu va speriati. Se toarna asa fierbinte în borcane curate si uscate/sterilizate, se închid bine si se aseaza pe capac timp de 10 minute dupa care se întorc, se acopera si se lasa asa pîna la racirea completa.

Eu am facut doua portii. Una din din kiwi si mere, si alta din kiwi cu banane. Sotului i-a placut combinatia kiwi/banane, iar preferata mea e cea cu mere. Fetei nu-i place niciuna, deoarece nu se împaca cu kiwi :)

Raportul de kiwi/mere si kiwi/banane l-am facut dupa ochi. La kiwi/mere aproximativ 70%  kiwi + 30% mere, iar la kiwi/banane cam 60% kiwi + 40% banane. Zaharul l-am pus în functie de gustul meu. La amestecul cu mar am pus doua linguri rase de pectina, iar la cel cu banane doar una. Am curatat si taiat fructele, le-am amestecat bine cu zahar, pectina si zeama de lamîie. În timp ce fierbeau am presat usor fructele cu batatorul de cartofi. Am turnat marmelada fierbinte direct în borcane, le-am închis, acoperit cu prosp gros...si gata. Borcanele Weck nu le întorc.
Rezultatul final îmi place foarte mult. O marmelada cu aroma prpaspata de fructe si textura excelenta.

Cîteva imagini si o zi buna sa aveti :)
 
 Kiwi + mere 



De la marmelada cu banane am doar aceste doua imagini. 
Dupa ce am amestecat fructele cu zahar, pectina si zeama de lamîie
si o poza finala cu marmelada în borcane. 



Din nou cea cu mere. O textura fantastica si o aroma superba. 


 

February 3, 2015

Supa de telina cu mar si fenicul ( vegan )

Ador supa asta. Se prepara rapid si e foarte buna  în varianta vegana. Daca nu va convinge varianta vegana, înlocuiti supa de legume cu cea de pui si crema de soia cu smîntîna lichida, dar reduceti din cantitate. Mie îmi plac ambele variante.


Ingrediente pentru 3-4 portii:

  • 350 g telina, curatata si taiata cuburi
  • 1 mar mare, curatat si taiat bucati
  • 2 salote/cepe lunguiete, tocate grob
  • 2 tije de telina verde, taiate în doua-trei bucati
  • 700 ml supa de legume
  • 150 ml crema de soia
  • 2-3 linguri ulei de susan sau floarea soarelui
  • sare, piper, nucsoara
  • 1 fenicul, feliat





Legumele se taie/toaca grob.


Ceapa tocata grob se înmoaie pe foc domol în putin ulei. Cînd devine transparenta se adauga telina, urmata de mar. 
Dupa doua-trei minute de învîrtit se adauga supa si tijele de telina,
si se lasa la fiert pîna cubuletele se înmoaie bine. Se condimenteaza cu sare si piper dupa gust.


Între timp se feliaza feniculul si se rumeneste bine în ceva ulei. 
Se sareaza si pipereaza dupa gust. Se pastreaza la cald. 

Se îndeparteaza tijele de telina, iar cu mixerul vertical se transforma într-o supa crema.
Sa ma laud si cu noul mixer KA (  nu mai e asa nou, ca mi l-am facut cadou de Mos Niculai :D ) ,
care are camasuta pentru partea de metal care de obicei zgîrie vasele. 


În supa crema se adauga crema de soia si nucsoara proaspat razuita 
si se mai lasa un minut pe foc. Gata! Feniculul rumenit se arajeaza peste supa
 si se manînca cu mare pofta!



Îmi pare rau ca nu am avut un fenicul mai mare. E suuuper asa rumenit bine.
Merge si cu alte supe creme. Daca nu va place, 
puteti rumeni felii de mere sau felii de telina, dupa cum prevede reteta.

March 9, 2013

...Stilton, Apple and Walnut Croûtes

Astazi se împlinesc 6 ani de la nastrea blogului meu asa ca va invit la un mic snack. 
Mic, dar atît de buuun! 

La multi ani, Maya's World! 


Reteta, de fapt doar o parte din reteta, provine din categoria vegetariana - Jamie's 15 Minute Meals, by Jamie Oliver. Eu am facut doar crustele (Stilton, Apple and Walnut Croûtes) si le-am servit ca atare, deci fara supa crema de ciuperci, care este servita alaturi . Toata afacerea o gasiti aici : Mushroom soup with stilton, apple & walnut croûtes . Cum ai mei nu le au cu combinatiile astea, am facut doar pentru mine. 



Ingrediente pentru patruportii: 
(eu am facut 3 felioare)


  • 4 felii de ciabatta
  • 8 ciuperci chestnut, îndepartati piciorusul
  • 1/2 catel de usturoi
  • 1 mar, taiat betigase
  • 1/2 legatura de patrunjel cret, proaspat
  • 1 lamîie, doar putin azeama
  • 50 g brînza Stilton
  • 1 mînuta miez de nuca

Materia prima. 


Se grileaza ciupercile, iar cînd acestea sînt aproape gata, si feliile de ciabatta (n-am avut originala). 



Dupa ce feliile sînt rumenite pe ambele parti, se freaca cu o jumatate de catel de usturoi. 




Marul se rade grob sau se taie betigase si se amesteca 
cu patrunjelul tocat grob si putina zeama de lamîie.  



Se aseaza ciupercile pe feliile de pîine, deasupra se farîmiteaza Stiltonul si miezul de nuca, 
si se dau la cuptor pîna se topeste brînza. 


Asezati feliile direct sub gratarul cuptorului încalzit în prealabil. Merge rapid. 



Se servesc cu "salatica" de mere deasupra. 
Un deliciu... delicios! :D 


Pofta buna! 


November 19, 2012

Tarta cu mere - Sunday Lunch

Multumesc Dianei ( Disturbingly Delicious ) pentru invitatia de a participa si inaugura noua rubrica de pe blog, Sunday Lunch. Ma bucur enorm si ma simt onorata ca s-a gîndit la mine, desi, cum i-am spus si ei,  nu-s sigura ca as fi persoana potrivita tocmai pentru deschidere. Cineva cu talent deosebit la scris si povestit ar fi fost mai indicat. Dar na, cum si ea adora pisicile, merge probabil pe acelasi principiu ca mine. No risk - no fun! :D
În al doilea rînd, tin sa o felicit pentru idee. Un mod frumos si placut de a socializa si inerteractiona online cu prietenii din blogosfera si nu numai. Diana, îti doresc succes cu noua rubrica, sa fie cît mai stufoasa si diversificata, cu tot felul de idei noi, retete, articole si imagini frumoase!
Pentru ca ai mei adora deserturile cu mere si scortisoara, aleg sa va prezint o tarta cu mere care a încoronat finala prînzului de astazi. La noi deserturile cu mere si scortisoara au cea mai mare trecere. Sper sa va placa si voua. 

  

 


Ingrediente pentru aluat/o tarta cu diametrul de 28 cm :
  • 260 g faina de spelta (sau faina de grîu)
  • 150 g unt rece, nesarat si taiat cubulete
  • 1 ou
  • 70 g zahar
  • coaja de la o lamîie organica sau cel putin netratata, razuita fin
Se amesteca ingredientele pentru aluat într-un castron si se framînta rapid si fara prea mult efort un aluat. Se formeaza o bila, se înveleste în folie alimentara si se da la frigider timp de 30-60 minute.


Ingrediente pentru umplutura :
  • 200 g creme fraîche
  • 2 oua
  • 80 g zahar
  • 100 g migdale macinate (fara coaja, daca posibil)
  • 6-8 mere, curatate si feliate
  • zeama de la o lamîie
  • 50 g zahar
  • 1/2 lingurita scortisoara, sau dupa gust
  • putin unt si faina pentru uns si pudrat forma
  • 1-2 linguri jeleu de gutui (optional)

În timp ce aluatul odihneste la racoare, se prepara crema. Se amesteca bine ouale cu zahar, migdalele macinate fin si creme fraîche. Se acopera crema si se da la rece, iar între timp se pregatesc merele.

 

Se curata de coaja, se îndeparteaza casuta de sîmburi si se feliaza. Feliile de mere se stropesc cu zeama de lamîie pentru a nu oxida, dar si pentru a stabiliza balanta dintre dulcele tartei cu acrisorul merelor. Zaharul se amesteca cu scortisoara si se amesteca cu feliile de mere.


Se unge forma de tarta cu unt si se pudreaza cu faina. Aluatul se întinde cel mai bine între doua foi de hîrtie de copt, dar bineînteles ca se poate întinde cu sucitorul pe masa de lucru înfainata.


Se îmbraca forma pe interior cu foaia de aluat, se taie marginile, se toarna umplutura, iar deasupra se aseaza si decoreaza cu feliile de mere.



Forma se aseaza pe sina din mijloc a cuptorului preîncalzit în prealabil la 180°C si se lasa la copt timp de 50-60 minute. Daca tinde a se rumeni prematur, acoperiti tarta cu o folie de aluminiu. Verificati cînd si cînd starea tartei. Spre sfîrsit îndepartati folia, în cazul în care a fot nevoie de ea, si lasati tarta sa sa rumeneasca dupa bunul plac. Dupa ce se scoate din cuptor, se poate pensula cu jeleu de gutui. Incalziti jeleul într-o ceasca, în microunde, pentru a deveni fluid.


Se poate servi calduta, asa le place alor mei,  eu însa o prefer rece. 



O duminica frumoasa si linistita va doresc!


Notite:

- o tarta parfumata, aromata si cremoasa
- sa nu va sperie aromele diferite, sînt foarte bine împartite, în straturi
- aluatul este fraged - dulceag lamîiat
- crema e dulce acrisoara, aroma migdalelor iese bine în evidenta
- merele sînt moi, se taie foarte bine chiar si calda
- jeleul de gutui, însiropeaza putin tarta. Noua ne plac prajiturile mai însiropate, dar se poate renunta fara probleme la el.
- cu faina alba de grîu, foaia iese mai aspectuoasa, mai deschisa la culoare. Cu faina de spelta pe care o folosesc eu, mai închisa, gri. Gustul însa, nu are de suferit.

September 29, 2012

Sweet Weekend

Ati stiut ca evreii încep masa de Anul Nou cu felii de mere servite cu miere de albine? O dulcegarie simpla si minunata, care sa le îndulceasca tot anul! Dupa parerea mea "un fel" perfect ca aperitiv, chiar combinat cu brînzeturi care potrivesc bine cu ceva dulce pe lînga. Eu am servit zilele trecute cu Rambol, o brînza cu nuca, preparata gen tortulet. O nebunie! 

Va servesc felii de mere proaspat culese din pom, 
cu miere de albine care s-au desfatat în flori de portocali, 
pentru a va îndulci sfîrsitul de saptamîna. 
 

September 22, 2012

Prajitura cu mere si prune

O prajitura de toamna, un buchet de arome, un parfum îmbietor. Un deliciu dulce, reteta de la Ioana - Pasiune si culoare - merci, draga mea! A fost deosebit de buna! Va recomand reteta din toata inima.


Ingrediente:
  • 125 g unt moale 
  • 125 g zahar 
  • 2 oua 
  • 150 g faina 
  • 1 lingura coaja de portocala 
  • 1 lingurita praf de copt 
  • 2 linguri smîntîna lichida/de frisca 
  • 2 mere mari 
  • 6 prune 
  • 50 g safide 
  • 2 linguri Amaretto 
  • 50 g fulgi migdale 
  • zeama de lamîie 

Se pun stafidele la înmuiat în doua linguri de amaretto. Se poate folosi si rom, cointreau etc. 
 
 
 
 Se curata un mar, se feliaza si stropeste cu zeama de lamîie pentru a împiedica oxidarea. 
Prunele se spala, sterg si feliaza. 

 
 
Se freaca untul cu zaharul. Ouale se adauga cîte unu pe masura ce se framînta/mixeaza, la fel si faina amestecata cu praful de copt, cîte o lingura. În final se adauga si smîntîna. Eu am pus si coaja de portocala razuita. 
 
 
 
Fructele feliate si stafidele stoarse sau nu, se adauga la aluat si se încorporeaza usor cu o paleta. 
 

Se toarna aluatul cu fructe într-o tava rotunda ( 24-26 cm ) unsa cu unt si tapetata cu pesmet sau faina. Cel de-al doilea mar se spala, sterge, se îndeparteaza casuta cu seminte, se feliaza. Feliile se aseaza peste aluatul usor nivelat, iar deasupra se presara migdale feliate. Se da tava în cuptorul preîncalzit la 180°C timp de 60 minute. Daca prajitura tinde a se rumeni prematur, acoperiti tava cu o folie de aluminiu. 

 
 
Pofta buna si un sfîrsit de saptamîna însorit, va doresc!