Showing posts with label craciun. Show all posts
Showing posts with label craciun. Show all posts

January 7, 2016

La mulți ani!

Un An Nou cu toate cele bune vă doresc! Sper că ați petrecut sărbătorile cu bine și că v-ați bucurat de timpul liber alături de cei dragi, așa cum am făcut-o și eu.  
Pentru zilele de Ajun și Crăciun am pregătit una-alta, nu prea multe, pentru că în aceste zile nu mîncăm mai mult decît în altele. Nu îmi place să fac prea multe feluri care ajung să se învechească și să aterizeze în gunoi. Ar fi păcat de mîncare, de muncă și timpul investit.  
Pe masa noastră a ajuns friptură de rață cu varză roșie și măr, găluște de cartofi și sos, sărmăluțe făcute la cuptor, supă de vită făcută în stilul supei din coadă de bou ( Ochsenschwanzsuppe ), salată de legume și carne pui ( ca salata boeuf ), fursecuri cu lamîie, rețeta Jamilei și un tortulet gen Doboș.
  
Friptura de rață cu varză roșie și măr, găluște de cartofi și sos a ajuns tradite din pricina fică-mii. Am făcut-o de nenumărate ori și cu alte ocazii, dar în special de Crăciun. Aici găsiți mai multe despre acest fel de mîncare.  
  
Sărmăluțele au fost clasice, cu frunze de varză murată, carne de porc( 70% ) și vită ( 30% ), coapte la foc mic, în oală de fontă emailată, la cuptor.  
  
Supa de vită a fost alegera soțului, pentru el nu există supă mai bună decît asta. Rețeta o găsiți aici, doar că de data asta am făcut-o dintr-o bucată de carne tăiată cubulețe și nu din coadă de bou. Același mod de preparare însă. În plus, am adăugat și niște tije de țelină verde, tăiate feliuțe.  
  
Salata de legume și pui, același lucru cu salata de boeuf pe care o cunoaște toată lumea...doar că este cu carne de pui :D Simplu decorată, doar cu ardei și pătrunjel. Nouă nu ne-o place îmbrăcată în maioneză. Este maioneză suficientă în interior.  
  
Fursecurile cu lamîie sînt făcute după rețeta de pe site-ul JamilaCuisine și sînt foarte bune. Am observat în comentarii, că unora nu le-au ieșit bine. Eu am respectat rețeta și au ieșit excelent. Fragede și aromate, și s-au dus rapid. Am făcut de alt Crăciun niște fursecuri asemănătoare, tot cu aspectul ăsta crăpat, din ciocolată. La fel de bune, mai ales pentru ciocolatosi - aici rețeta. 
  
Dobosul, nu e un original...cine știe de fapt originalul original :D ? Un Doboș a la Maya, deci - am copt 13 foi cu diametru de aproximativ 18 cm. Foi clasice din ouă, făină, zahăr și vanilie ( din păstaie ) amestecată cu  lingură de Southern Comfort ( Whiskey/Lichior). Crema e un  amestec de ganache de ciocolată amăruie ( 200 g cioco cu 80% cacao și 200 g smîntînă de frișcă cu 32 % grăsime ), și cremă pasticcera după rețeta de pe site-ul Giallo Zafferano - am împărțit rețeta la 3, deci doar din două ouă,  pentru că nu aveam nevoie de așa multă cremă, tortul fiind mai mititel. A ieșit o cremă minunată din amestecul de ganache bătut și crema pasticcera. Dacă doriți detalii, nu ezitați, întrebați și vi se răspunde :) 
Am avut ceva emoții pentru foaia cu caramel/zahăr ars, dar am scos-o la capăt și pe asta. Pe margine am lipit feliuțe de migdale foarte ușor rumenite în tigaie, fără adaos de grăsime.  

Later Edit: La cerere, am scris rețeta tortului mai jos. Sub Moș Crăciun :D 

Vă las cîteva imagini. 
















Ingrediente pentru 13 foi cu diametru de aproximativ 17-18 cm sau 6-7 de 26-28 cm:


  •  6 ouă de mărime medie 
  •  50 g zahăr pudră 
  •  50 g zahăr tos 
  •  100 g făină de grîu 
  •  20 g unt topit și răcorit 
  •  măduva unei păstăi de vanilie 
  •  1 lingură Southern Comfort ( opțional ) 


Eu nu separ gălbenușurile de albușuri. Robotul le bate foarte bine împreună. Deci pun ouăle în vasul robotului și le mixez la viteză maximă ( 10 ) în timp ce adaug lingură cu lingură zahărul pudră amestecat în prealabil cu cel tos.  
Dacă vă hotărîți să separați ouăle, mixați zahărul pudră cu gălbenușurile, iar cel tos cu albușurile, apoi le împreunați, turnînd gălbenușurile peste albușuri, mixind ușor.  
Făina cernută o adaug tot lingură cu lingură în timp ce robotul mixează pe cea mai joasă treaptă, adică 1. În final adaug măduva unei păstăi de vanilie amestecată cu o lingură de Southern Comfort ( merge și Cointreau ) - asta e un fel de extract de vanilie făcut pe loc :D Dacă aveți extract de vanilie ca ăsta de exemplu, foarte bine, adăugați o lingură :) Dacă nu aveți nici una nici alta, sau nu vreți să folosiți alcool, amestecați măduva de vanilie în untul topit și răcorit. Untul topit, fie cu vanile sau fară, se adaugă în final și se mai mixează puțin.
Pe foi de hîrtie de copt am desenat cu ajutorul unei farfurii cercuri. Mărimea o alegeți voi în funcție de timp, chef…cum spuneam, eu am făcut 13 foi/blaturi subțiri mai mici, că am dorit un doboșel mai înăltuț. Dar puteți face foi mai mari de aproximativ 26-28 cm, atunci va ies 6-7. Am întins aluatul de foi cu o lingură prin mișcări circulare din interiorul spre exteriorul cercului desenat, pe hîrtia de copt. Nu intinteți pe partea desenată, ci pe cealaltă! Conturul cercului desenat se vede foarte bine și pe partea cealaltă.  
Am copt foile pe o tavă pe șina din mijloc a cuptorului, timp de 10-12 minute aproximativ, la 160 °C. Atenție, după prima foaie, următoarele se coc puțin mai repejor. Cel mai indicat ar fi să nu lăsați foile nesupravegheate în timp ce se coc. Nu le rumeniți. Să fie doar ușor aurii pe margini și foarte ușor „bronzate“ deasupra.  
Eu le-am dezlipit de pe hîrtia de copt cît au fost calde. După ce s-au răcorit le-am păstrat între fișîi de hîrtie de copt pînă a două zi.  
  
De cu seară am pregătit cremele. Pasticcera și Ganache de ciocolată.  
Pasticera, e rețeta Soniei Peronaci de pe Giallo Zafferano. Dacă aveți probleme cu traducerea, dați un semn. Eu am calculat doar a treia parte din rețetă, deci calculați ingredientele pentru 2 ouă. Vanilia - am pus o păstaie întreagă. Neapărat să acoperiți crema cu peliculă transparentă așa ca în video, atfel face pieliță. 
  
Ganache de ciocolată am făcut din 200 g ciocolată cu 80% cacao și smîntînă cu 32% grăsimi. Am încălzit smîntîna la 35-40 °C, am adăugat ciocolata tocată, am amestecat cu un tel pînă s-a topit și a devenit o cremă fluidă omogenă.  
Ambele creme le-am lăsat la rece pînă a două zi cînd le-am făcut cunoștință.  
Ganache-ul se bate cu mixerul pînă devinee o cremă pufoasă. Apoi se toarnă crema pasticcera, se mixează ușor pînă se amestecă perfect.  
Cu crema obținută am umplut tortul și l-am moscolit și pe exterior. Zic moscolit, că moscolit a fost. De aceea am lipit migdalele feliate pe margine :))) 
  
Crema e mai ușoară față de cea clasică în care vin multe ouă și unt - e foarte bună și asta, doar că ai mei…sotul urăște cremele cu unt, iar fiică-mea cele cu multe ouă. Dacă va e prea „neagra“ crema, folosiți ciocolată cu 60% cacao.  
  
A 13-a foaie am acoperit-o cu zahăr ars, apoi am tăiat-o rapid în 8 bucăți. Trebuie lucrat rapid, dar nu vă stresați că nu e chestie de 2 secunde. Aveți nevoie de un cuțit mare cu lamă unsă cu unt. Tăiați foaia în patru, apoi fiecare felie în două. Eu le-am separat rapid una de alta cu două cuțite mai mici. Să nu vă pună rapiditatea să puneți mîna pe zahărul ars, că arde! Rău! Nici cînd nu mai arde, cît e cald încă, nu atingeți suprafața de zahăr ars de pe foaie/blat, că altfel va rămîn amprenetele acolo și nu arată tocmai estetic :)) 
Cantități pentru zahărul ars nu vă pot da, că nu am cîntărit, dar am făcut destul, să fie. Am avut prea mult, dar nu am vrut să rămîn fără.  
Am pus într-un vas o ceașcă de zahăr cu 1 lingură de apa și una de zeamă de lamîie. L-am lăsat la caramelizat pînă a fost frumos auriu-roșcat. L-am turnat peste foaie imediat ce am obținut gradul de caramelizare dorit. Atenție, zahărul rămas în vas se caramelizează mai departe. Puteți turna ceva apă pentru a opri arderea. Siropul obținut îl puteți păstra la rece și folosi altădată la însiropat.  
  
 Cam asta ar fi. Dacă mai sînt întrebări, cum spuneam, nu ezitați.


December 24, 2013

Craciun Fericit!

La ceas de Sărbătoare, vă doresc multă sănătate, 
armonie în suflet, un Moș darnic 
și mese îmbelșugate alături de familie!

Crăciun Fericit! 
Merry Christmas! Joyeux Noël! Fröhliche Weihnachten! 
Buon Natale! Vrolijk Kerstfeest! Feliz Navidad!


January 26, 2013

Despre rata copata, varza cu mere si galuste de cartofi...

Am mai facut si postat rate coapte, galuste de cartofi, varza cu mere, dar de-a lungul anilor mai schimbat una alta, si pentru ca aceste mici modificari îmi plac mai mult, actualizez ideile. 

 

Am avut o rata minunata! Galbena, nu prea dolofana si taaare frumos mirositoare. A cam avut pene si tuleie, de am pensat la ea pîna mi-au sarit capacele, am mai si pîrlit din ele cu mini-arzatorul. Am curatat-o si eu cum am putut, ca taranu' nu prea si-a dar silinta :D 

  

Am sarat-o si piperat-o pe interior, apoi am umplut-o cu sferuri de pere, pe care doar le-am spalat si despicat în patru. Nu le-am îndepartat nici casuta de sîmburi, nici macar codita. De la Jamie Oliver cetire - fructele cu tot cu sîmburi si codite sînt mici detalii, care dau rezultate mari, cînd e vorba de arome. C-o fi sau ca n-o fi, eu am facut asa si mi-a placut foarte mult. Am mai umplut eu rate cu portocale, mere, amestecuri de legume si fructe, dar ca asta cu pere, nu a fost niciuna. Carnea a avut o aroma speciala. 
Pe exterior am condimentat-o cu condimente mojarite - chili, cuisor, sare si piper. Am pus-o într-un vas cu o cana de vin alb. E foarte bun si cu rosu, dar ala coloreaza rata mai vinetiu - e doar chestie de aspect. La jumatatea timpului de copt (se calculeaza cel putin o ora si ceva pro kilogram de rata, plus ca depinde si de provenienta) am adaugat pe lînga: o rosie, un ardei rosu, un buchetel de patrunjel cu tot cu cozi, nu doar frunzele, ceapa violet, 2 tije de telina - toate taiate în bucati mari. 

  

Cînd am considerat ca rata ar fi cam gata, am scos-o putin deoparte/cîteva minute, am strecurat legumele si le-am adaugat în alt vas, am decantat/separat gasimea de zeama lasata de carne si legume. Zeama am turnat-o la legume, iar grasimea înapoi în vasul în care am copt rata. Am transferat si rata înapoi în vasul cu grasime, am acoperit cu capac si am lasat-o în cuptorul cald pîna m-am ocupat de sos si galustele de cartofi care erau deja pregatite de fiert. 


   

Sosul doar l-am facut piure cu mixerul vertical, iar galustele le-am fiert 10 minute în apa cu sare. 
Dupa ce transformati continutul vasului în piure, daca doritiun sos mai fin, 
îl puteti trece printr-o sita fina. 

 

Reteta galustelor - Ingrediente pentru 6-8 bucati: 

  • 300 g cartofi decojiti fierti, pe abur cel mai bine 
  • 240 g cartofi decojiti cruzi, dati pe razatoare fina 
  • 2 galbenusuri 50-60 g amidon de cartofi ( sau faina ) 
  • sare 
  • piper 
  • nucsoara 

Cartofii fierti pe abur se lasa pîna la racirea completa, apoi se dau prin presa de cartofi. Cartofii cruzi se dau pe razatoarea fina-fina, se storc bine, se amesteca cu cei fierti, se adauga galbenusurile si amidonul, se sareaza, pipereaza si se adauga nuscoara razuita fin dupa gust. Cu mîinile înfainate (daca va ajuta) se formeaza din acest aluat bile de 5 cm. Se fierb în apa cu sare care nu clocoteste decît foaaarte usor, circa 10-15 minute. Eu fac mereu mai multe :D 

Se poate înlocui amidonul cu faina, vine ceva mai putina... sau se poate adauga si o lingura de gris... se pot umple cu diverse, ceapa prajita, pesto, costita rumenita, crutoane aromate... 

Varza am pregatit-o o zi înainte. Reteta este aproape identica cu asta, doar ca am renuntat la unt, am folosit doar ulei si am adaugat vin rosu fiert cu mirodenii. De data asta, am adaugat merele a doua zi, cînd am reîncalzit-o si tras înca un clocot, atît cît sa înmoaie merele, dar sa ramîna cubuletele întregi. Îi da verzei o nota mai proaspata, mai parfumata. Noua ne-a placut asa mai mult, decît cînd merele sînt foarte moi. 

 

Un deliciu! 


 


January 20, 2013

File împletit & flan de spanac si parmezan

Una din fripturicile de la Craciun, a fost un file de porc împletit. Foarte usor de realizat, de efect si nu în ultimul rind, delicios. A fost servit cu flan de spanac si parmezan. O garnitura gustoasa si simpatica, servita în portii individuale. Ca sa nu uit pe parcurs, va scriu de acum. Pentru a evita "caderea" flanului, încercati sa va calculati putin timpul, si sa faceti în asa fel încît sa fie gata exact înainte de a fi servit. Atunci are o palarie umflata si crapata. Un aspect superb! (Mie nu prea mi-au iesit calculele si a cazut, asa ca aspectul a cam avut de suferit, dar a fost foarte bun). 

 

Muschiuletul se despica în trei fîsii, exact ca în imagine. Se condimenteaza dupa bunul plac. 
Eu doar cu putina sare de Himalaya, piper si usturoi deshidratat, toate din rîsnita. 

 

Se împleteste si se ascunde capatul dedesubt. Pentru siguranta se poate prinde cu o scobitoare sau ac de inox, sau cu ce vreti. Deasupra am rîsnit putin rozmarin uscat. Proaspat nu prea-i place Denisei. Pacat, ca am o tufa asa faina în gradina. Pentru ca am avut un fix cu perele... am pus si de astea. Am turnat putin vin alb sicilian si doi stropi de ulei de rapita. 

 

La cuptor, a stat la 200°C pîna s-a rosit. În timp ce s-a copt, 
am pensulat filetutul cînd si cînd cu zeama din vas. 



Pentru flan, avem nevoie de: 

  • 100 g parmezan dat pe razatoare
  • 200 g spanac tocat grob/ daca e baby spanac se lasa întreg
  • 1 ceapa violeta/lunguiata, tocata
  • 1 lingura ulei de masline
  • 100 ml smîntîna de frisca
  • un praf nucsoara

  • 4 oua
  • 100 ml smîntîna de frisca
  • 1 lingura smîntîna groasa
  • 15 g faina
  • putin unt, pentru uns formele

Se caleste ceapa usor pîna devine translucida, se adauga spanacul.
Se amesteca putin pîna se înmoaie spanacul, apoi se adauga smîntîna, iar dupa 2-3 minute, 
parmezanul. Se mai amesteca putin pe foc. În final se condimenteaza cu ceva nucsoara, dupa gust.


Se ung formele cu unt, se împarte amestecul în patru forme.


Deasupra se toarna cele 4 oua batute în care se amesteca smîntîna de frisca si cea groasa, si faina.
Se dau în cuptorul preîncalzit la 200°C timp de 20 minute.


Para de fapt era doar pentru parfumarea carnii, dar a ajuns si în farfurie :D


Pofta buna! 

January 17, 2013

Somon cu ciuperci

Cum spuneam, reteta o am de pe blogul Simplu si bun. O reteta grozava! Noua ne-a placut foarte mult! Reteta prevedea cimbrisor, dar eu nu am avut si am pus patrunjel proaspat tocat. În plus, am mai folosit putina zeama de lamîie.


Ingrediente: 

  • 2 cepe lunguiete (rosioare/violete-echalote) 
  • 250 g file de somon 
  • 120 ml smintîna de frisca 
  • patrunjel proaspat tocat 
  • 9 ciuperci de marime medie 
  • sare si piper din rîsnita 
  • 2 linguri ulei de masline 
  • zeama de lamîie 

Somonul se taie bucati/felii aproximativ egale.

 

Se curata bine ciupercile, se îndeparteaza cu grija piciorusele si se toaca marunt. 
Ceapa se toaca dupa plac (eu mai grob) si se înmoaie usor în cele doua linguri de ulei de masline încins. 

  

Se adauga piciorusele si se soteaza timp de 5 minute, dupa care se adauga smîntîna si verdeata. 
Se mai lasa 2-3 minute pe foc, pîna smîntîna se ingroasa putin. 
Între timp se condimenteaza cu sare si piper. Se preîncalzeste cuptorul la 170-180 °C . 


 

Ciupercile se aseaza într-un vas termorezistent si se umplu cu sosul rezultat. 

 

Deasupra se pune cîte o bucatica de somon. Eu am piperat si sarat usor cu sare de Himalaya, 
am stropit somonul cu cîte 2-3 stropi de zeama de lamîie si am dat vasul în cuptor timp de 20 minute. 

 

Delicioase ciupercute! 


Multumim pentru reteta!
 

January 7, 2013

Bucatele de sarbatori

Din mai multe motive, nu prea am fost în dispozitie de sarbatorit, dar totusi ne-am bucurat de Craciun, care a adus vacanta - mai mult timp petrecut cu familia, plimbari si iesiri mai nocturne, lenevit diminetile pîna la... prînz :D
Noi nu mîncam mai mult decît de obicei nici în zilele de sarbatoare, si nici nu ne place sa mîncam mai multe zile aceeasi mîncare, asa ca nu gatesc în exces niciodata. În afara deserturilor care le-am pregatit înainte, totul a fost facut proaspat... daca tot am fost doar noi, nu a fost nevoie sa ma spetesc muncind. Cu oaspeti la masa, altfel sta treaba :) 

Din meniul de Ajun si Craciun 2012, 
care nu e nici traditional, n-are nici o tema - 
e doar un amestec de inspiratii bavareze, italiene, romanesti si blogosfera... adica meniu maya(sh) =))

Aperitive:

- Ciupercute cu file de somon (reteta lui Cosmin - Simplu si bun)
- Turnulete alla parmigiana (reteta mea)
- Brînzeturi diferite cu fructe

Piese de rezistenta:

 - Fripturici din file de vita cu sos de piper verde (pentru noi - reteta aici)
 - File de porc împletit cu flan de spanac si parmezan ( pentru Denise, ca ea nu serveste vita)
 - Rata coapta în vin cu galuste de cartofi si varza rosie cu mere

Deserturi pentru perioada de sarbatori - Ajun, Craciun... pîna s-au terminat :D, la alegere:

- Cozonac cu mac si coaja de portocala confiata
- Înghetata de cafea
- Sorbet de ananas cu mar
- Diverse furescuri gen Bumbii Mosului în diferite variante
- Fursecuri cu cocos si ciocolata

La mîncarurile care nu am dat link, o sa revin pe parcurs cu retetele.
Aperitive: Ciupercutele cu somon, dupa reteta lui Cosmin, vi le recomand din tot sufletul.


 

  

Turnulete alla parmigiana. Reteta o stiti. Sînt straturi din vinete grilate, rosii si mozzarella, 
printre care am pus un pesto simplu din busuioc, usturoi, parmezan si ulei de masline. 

 

Brînzeturi diferite cu fructe. 

 

Piesele de rezistenta: 

Reteta sosului de piper verde o gasiti aici. 
Pentru prepararea sosului recomand ingrediente de buna calitate. Un sos extraordinar de gustos. 
De data asta nu am facut antricot maturat ci filé maturat. Si mai bun :) 


   

Noua ne place medium. Deci 2-3 minute pe-o parte si pe cealalta (depinde de marimea/grosimea bucatii de carne). 
Apoi la odihna cîteva minute. Cel mai bine învelit în "plic" din folie de aluminiu.


   

File de porc împletit servit cu flan de spanac si parmezan. 
Anul asta am avut ce am avut cu perele. Apar peste tot. 
Chiar si de Revelion am caramelizat pere pentru platoul cu brînzeturi :D 
Aranjati prima data farfuria cu sos si carne, 
iar flanul îl scoateti pe farufrie exact înainte de a fi servit, 
altfel riscati sa cada, asa cum mi s-a întîmplat mie :D O sa revin cu retetele. 



 


   

Rata coapta, condimentata bine pe interior si exterior, umpluta cu sferturi de pere. Mereu umpleam ratele cu mere, portocale sau amestecuri de cubulete de mere, portocale si condimente. Cu pere a fost parca cea mai buna. Aromata, parfumata, iar perele au fost delicioase! Am servit alaturi de varza rosie cu mere. De data asta am pus merele în final, pentru a ramîne mai crocante. Mult mai bun! 


  

Deserturi: Cozonacul cu mac si coaja de portocale confiata si un vinut fiert cu mirodenii. 


   

Înghetata de cafea a fost superba. De cînd am cumparat masina de înghetata (ultima) tot am vrut s-o fac. Abia de sarbatori am reusit :D 

 

A avut o textura perfecta. 



   


Asta a fost meniul nostru de sarbatori. 

__________________________________________________________  



Revelionul l-am sarbatorit la prieteni cu prieteni. Eu am fost raspunzatoare de cîteva dintre aperitive si ceva dulce.
Pentru ca ciupercile cu somon au fost atît de bune, le-am facut si pentru aperitivele de anul nou. Au fost foarte bune si reci.
În rest, am mai pregatit niste chiftelute cu sos din mustar simplu + mustar dijon cu miere si marar, creme fraîche si maioneza facuta de casa.
Neaparat a trebuit si un platou cu brînzeturi ( chaumes, gorgonzola, lou perac, géramont, gruyère, si o brînza gen camambert cu leurda, dar nu-mi vine numele ) si struguri, prosciutto crudo si honey melon (galben) , si pere caramelizate în ceva zahar brun si suc de lamîie.
Tortul a fost unul ciocolatos cu crema vanilie-ciocolata si zmeura. Detalii mai jos.

Cîteva poze trase pe fuga înainte de a pleca de acasa. 



 

   
 



Dulcegaria - Un blat de cacao taiat în trei, cu crema din budinca de vanilie în care am topit ciocolata amaruie. La montat am pus peste stratul de crema zmeurici congelate. Am lasat în inel peste noapte, iar a doua zi am facut o glazura/fondant dupa reteta tortului Sacher. E cea mai faina glazura dupa parerea mea. Îmi place textura, aroma si ca se taie bine. Am decorat cu rulouri zebrate din ciocolata. Stiu, total neinspirat si lipsit de talent, dar cum spun mereu... fiecare cît poate :D